Dacă până atunci fuseseră supuși unui regim strict, din iarna lui 1949 studenții din închisoarea Pitești au început să fie mutați în diferite celule, unde erau întâmpinați cu căldură, uneori chiar de foști colegi.

Atitudinea prietenoasă a acestora le-a dat senzația că pot avea încredere în ei, astfel că au discutat despre viața din libertate, despre activitatea anticomunistă și despre legăturile pe care le-au avut până să fie arestați. Unii au menționat informații pe care reușiseră să le ascundă în timpul anchetelor. În această atmosferă, torturile au început brusc. La semnalul lui Ţurcanu: „Pe ei!”, unii dintre deținuți scoteau cozi de mătură și bâte, ascunse dinainte, și se năpusteau asupra celorlalți.

Bătăile puteau dura ore întregi și nu se ținea cont de nimic, victimele fiind lovite cu orice și oriunde.

Primele bătăi

Întrucât deținuții s-au ferit să vorbească cu cei din jurul lui Ţurcanu, Securitatea a realizat repede că singura metodă de a obține informații este utilizarea violenței. Prima bătaie între deținuți a avut loc la camera 1-corecție în ultimele zile din noiembrie 1949. Ea a fost urmată de o nouă serie - de Sfântul Nicolae, apoi de Crăciun, în mult mai spațioasa cameră 4 spital, după ce Ţurcanu și grupul lui au fost mutați acolo. Deținuții din alte celule bănuiau doar cese întâmplă în penitenciar, auzind țipete, fără a-și putea explica exact ce se petrec în acele camere.