Originile fenomenului Pitești se găsesc în penitenciarul Suceava, în toamna lui 1948.

Doi arestați s-au arătat dispuși să antreneze deținuții în mișcări pro-comuniste: Alexandru Bogdanovici dorea o reeducare ideologică formală, în timp ce Eugen Ţurcanu a căutat să organizeze o rețea de informații. Sprijinit discret, dar puternic de Securitate, Ţurcanu a avut câștig de cauză și s-a impus ca nou lider al acțiunii de „reeducare”. Eugen Ţurcanu a fost trimis cu un lot de deținuți format din apropiați ai săi la penitenciarul Pitești, în aprilie 1949, după mai multe discuții cu reprezentanții Securității.

 

 

EUGEN ŢURCANU

Student la Facultatea de Drept din Iași, Ţurcanu a avut legături cu organizațiile de tineret ale Mișcării Legionare în liceu. În 1945 s-a înscris în tineretul comunist și în 1947 în partidul comunist, dar acest fapt nu a împiedicat arestarea sa odată cu reținerea legionarilor în mai 1948. Ambițios, inteligent, dornic de răzbunare, lipsit de scrupule, a fost agentul perfect în mâinile Securității. În scurtă vreme a devenit din informator, liderul acțiunii violente din Pitești. A fost responsabil pentru torturarea a sute de studenți și pentru moartea a cel puțin cinci. Ulterior a fost condamnat la moarte de regimul pe care l-a servit și a fost executat

la Jilava în decembrie 1954.

 

 

„Pe data de 19 aprilie 1949 veni şi primul lot de suceveni. Habar n-aveam ce gândesc aceştia

sau cum sunt ei organizați. Ne-am strecurat în celula lor şi ei într-a noastră şi discutam prieteneşte şi sincer tot ce ştiam.

 

Mă întreba Ţurcanu pe mine :

- Mă, voi vă mențineti pe poziție?

- Se poate? îi răspundeam eu, ce oameni am fi dacă după câteva luni de puşcărie am deveni fricoşi şi trădători? M-a întrebat cine-i şeful, care-s cei de care ascultă masa de deținuți: îl interesa numai oamenii bravi, iar eu i le spuneam pe toate, mereu pe cele care le socoteam drepte şi adevărate, departe de mine vreo bănuială de mişeliile ce zac în sufletul acestui om.

 

După vreo zece zile de asemenea iscodeli, dintr-odată gardienii au închis celulele, instituind un regim extrem de sever, de o strictețe maximă. N-am mai fost scoşi pe coridor să mai facem serviciul de plantoane, în schimb acest lucru a fost preluat de Ţurcanu şi cei de la celula numărul 6.”

Gheorghe Soroiu

 

 

ROLUL SECURITĂȚII

Istoria fenomenului Pitești se împletește cu crearea unei structuri speciale a Securității în penitenciare. Rolul Serviciului Operativ/Inspecții a fost acela de a culege informații despre deținuți, dar și despre personalul din sistem. În scurtă vreme, toate închisorile mari din țară aveau câte un ofițer politic care crea și coordona rețelele de informatori.

În perioada 1949-1951, la conducerea acestui serviciu s-au aflat doi colonei de Securitate Iosif Nemeș și Tudor Sepeanu. Cei doi au pus în practică ordinele lui Gheorghe Pintilie (șeful Securității) și transmiteau materialul informativ rezultat din torturi, pe baza căruia se făceau noi arestări.

 

 

„În 1949, toamna, deja au început regimul sever. Dacă până atunci ne mai dăduseră niște broșuri din astea, eu mai primisem chiar de acasă una cum au venit cei de la Suceava, cum totul s-a strâns. S-au strâns toate broșurile, toate cărțile, nu mai aveai voie să te uiți la geam, mâncarea, nu mai vorbesc.

 

Mâncarea erau niște gogonele cu..., n-o să mă credeți, veți spune că exagerez, dar erau copite, nu erau carne. Nu mai aveam voie să vorbim, să primim pachete.”

Gheorghe Plop