Într-o zi, unul dintre noii veniți are o dispută cu un deținut care se afla deja în cameră. Acesta din urmă încearcă să-l lovească, însă gestul său este contracarat. În clipa următoare se aude un strigăt: „pe ei!”.

Dintr-odată, Ștefan Davidescu se trezește aruncat în mijlocul camerei, bătut, scuipat și înjurat. Își pierde de mai multe ori cunoștința și de fiecare dată este trezit cu apă rece, fiind apoi din nou lovit. Cei care îl torturau erau deținuții la fel ca el, care deja se aflau în celulă atunci când lotul său a fost adus. Efectul a fost unul devastator: niciodată nu se simțise atât de umilit și de neputincios.

La finalul bătăii, este purtat pe brațe până la priciul de dormit, nu înainte ca șeful comitetului de agresori să le spună: „O să vă tratăm ca pe niște fiare. Întâi vă dresăm și apoi vă domesticim! Deci, din acest moment, vă veți deplasa numai în patru labe și cu privirea în pământ. Animalelor!”