În celula de carantină, Ștefan Davidescu a legat o prietenie cu Mihai Livinschi, un tânăr care se afla deja în cameră. Acesta din urmă îi povestea despre fostele iubite și despre fratele pe care îl adusese în Mișcarea Legionară, iar Ștefan îi mărturisea bucuria că nu spusese nimic la anchetă despre fratele său George. Atmosfera era una efervescentă: se discuta literatură, se învățau limbi străine și se memorau poezii de Radu Gyr și Nichifor Crainic. Mihai și Dory spuneau că uneori mai aud urlete, dar Ștefan nu le sesizase și tindea să creadă că e o simplă exagerare a prietenilor săi.

După câteva zile, lotul din care făcea parte a fost transferat în secția celular, în camera 3-biserică (o cameră ce avusese funcția de capelă). Senzația sa și a celorlalți era că în celulă se petrecea ceva bizar, pentru că unii dintre deținuți păreau să aibă un comportament straniu, iar privirile lor păreau pierdute.