La fel ca mulți dintre colegii săi de suferință, pentru Nicolae Purcărea credința creștină a fost ultimul punct de rezistență interioară. „Mai crezi în Dumnezeu?” era întrebarea pe care a auzit-o de nenumărate ori din partea agresorilor. Ca urmare a răspunsul său afirmativ, de Paștele anului 1951, a fost printre cei forțați să ia parte la slujbe blasfemiatoare petrecute atât în camera 1-subsol, unde se afla el, cât și în camera 4-spital, unde ne aflăm noi acum.

Textele sfinte erau reinterpretate folosind cuvinte vulgare, iar Maica Domnului era portretizată într-o ipostază depravată. Deținuții erau obligați să meargă în genunchi, apoi să se închine și să sărute un organ genital confecționat din ceară în loc de cruce.

„Liturghiile negre” au zdruncinat puternic rezistența interioară a multora dintre tinerii care au fost obligați să ia parte la ele.