Chiar dacă au existat și cazuri rarisime de rezistență, se spune că din acțiunea violentă de la Pitești nu se putea scăpa decât fie prin cedare, și implicit transformare în agresor, fie prin moarte. Povestea lui Nicolae Purcărea este dovada unei a treia căi: a nebuniei.

Fiind o fire foarte religioasă și pentru că încă se opunea demascării, Nicolae Purcărea a fost supus unui pseudo-botez în hârdăul cu urină și fecale.

În acel moment, ceva s-a rupt în interiorul său – „am simțit o singurătate imensă” avea să descrie Nicolae Purcărea acel moment. Timp de câteva luni, a trăit într-o stare de semi alienare, fără să își mai aducă aminte exact ce se petrecea cu el. A fost trimis de comitetul de agresori în așa numitul colț al muribunzilor și nebunilor, scăpând astfel de obligația de a deveni agresor.