În vârtejul torturilor pe care le-a trăit la camera 3-biserică, Ștefan Davidescu a cunoscut și momente care i-au dat senzația că umanitatea nu dispăruse cu totul din sufletele celor care trecuseră deja prin acțiunea violentă.

Spre exemplu, când a fost bătut prima dată, unul dintre agresori călca de fiecare dată cu bocancii lângă capul sau trupul victimei. Altădată, când freca podeaua, observa că sunt ghete care lovesc mai încet sau care simulează loviturile. Când i se dădea terciul fierbinte cu lingurița, observa că agresorul lua de fiecare dată din partea care era puțin mai rece, tocmai pentru a-l scuti de o altă suferință.

În plus, scurtele mesaje pe care a putut să le schimbe cu prietenii săi ploieșteni l-au întărit moral: pe fundalul unui urlet, Dory i-a șoptit scurt: „roagă-te!”. Ștefan a fost convins că fuseseră auziți, dar nimeni nu i-a demascat, ceea ce i-a dat puterea să mai reziste unor bătăi.