Nicolae Purcărea (1923 - 2015) a fost un supraviețuitor al Fenomenului Pitești, cu o lungă perioadă de detenție politică: 15 ani închisoare și doi ani domiciliu obligatoriu în Bărăgan.Membru al Frățiilor de Cruce, a fost închis între 1942-1944 în penitenciarele din Brașov, Văcărești, Pitești și Alba Iulia.

După eliberare, s-a înscris la Academia Comercială din Brașov, dar simțind că o nouă arestare este iminentă, în 1947 s-a alăturat grupul de partizani din Munții Argeșului, condus de Dumitru Apostol. Arestat în 1949, a fost trimis la închisoarea Pitești, aflându-se în camera 1-subsol pe 6 decembrie 1950, când a început „reeducarea”. Torturile la care a fost supus l-au adus într-o stare de inconștiență temporară.

A trecut prin centrele de detenție de la Canal, Gherla, Jilava și Codlea, fiind eliberat în 1956, dar primind domiciliu obligatoriu în Bărăgan timp de doi ani, la Lătești. Acolo a cunoscut-o pe Eugenia Fuica, fostă deținută și ea, cu care s-a căsătorit în 1957. Purcărea a fost rearestat în 1958 și a executat încă șase ani la penitenciarul Aiud. Eliberat în 1964, a revenit la Brașov și s-a dedicat sculpturii în lemn.

A devenit unul dintre cei mai apreciați sculptori de inspirație polupară din România, înființând și o școală de deprindere a artei sculpturii în lemn la Brașov. La vârsta de 90 de ani și-a scris memoriile din detenție în volumul „Urlă haita..”.