Crucile vechi pe care le vedeți au fost strămutate în acest spațiu și reprezintă morminte simbolice ale celor care au murit în penitenciarul Pitești și de care nu se știe nici astăzi unde sunt îngropați.
Mărturiile supraviețuitorilor acreditează ideea că aceasta era curtea de plimbare a închisorii.
Nu este exclus, însă, ca tot pe aici să se fi făcut și intrarea lotului de deținuți aduși pe 14 februarie 1950, printre care se aflau Ștefan, Dory, Mihai și Ion. Era o vreme deosebit de rece, iar tinerii au fost puși să se dezbrace la piele pentru percheziție, timp în care erau loviți cu bâte și bastoane de către gardieni.
După un scurt discurs amenințător al directorului Alexandru Dumitrescu, deținuții au fost duși la subsol, în camera de carantină.