Valeriu Gafencu - „Sfântul Închisorilor”

arestat la 20 de ani  - 11 ani de închisoare

 

 

● ● ●

“Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte decât dinlăuntrul vostru, unde sălăşluieşte Hristos”

Valeriu Gafencu

 

 

 

Valeriu Gafencu s-a născut în Basarabia, în judeţul Bălţi. Tatăl său, deputat în Adunarea Reprezentativă, care a votat Unirea cu România în 1918, a fost deportat în 1940 în Siberia, unde a şi murit.

 

Valeriu Gafencu a fost arestat în 1941, la doar 20 de ani, pe când era student la Facultatea de Drept din Iaşi, şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, pentru „activitate legionară”. Fusese îndrumător al unui grup de Frăţii de Cruce din Iaşi, împreună cu care organizase o grevă împotriva lui Antonescu în ianuarie 1941).

 

După proces ajunge la închisoarea Aiud, unde va sta până în 1948. Acolo se va alătura grupului „Misticilor”, format în jurul lui Traian Trifan, Traian Marian, Anghel Papacioc, Marin Naidim, Virgil Maxim sau Ioan Ianolide. Alături de ei, în aceşti ani va studia îndeaproape Scripturile, Filocalia şi Patericul.

 

Scrisorile sale către familie datând din această perioadă arată drumul întăririi credinţei sale în Hristos.

 

● ● ●

„Mi-e dor de casă şi de libertate. (…) Sufleteşte mă simt bine. Dumnezeu mă călăuzeşte.” -Penitenciarul Aiud, august 1942

„În viaţa lumii blestemate de aici mă simt singur. Îmi petrec timpul gândindu-mă mereu la Dumnezeu. Singur Dumnezeu mă înţelege pe deplin [...] In viaţa aceasta credinţa e totul. De aceea, omul fără credinţă e mort.” - Penitenciarul Aiud, 14 octombrie 1942

„Mi-nchipui uneori, că într-o viaţă obişnuită, normală, n-aş fi putut ajunge niciodată la o asemenea revoluţie spirituală.”

 

Valeriu Gafencu

Penitenciarul Aiud, 1 noiembrie 1942

 

 

● ● ●

„Sunt fericit, căci dacă-mi este îngrădită libertatea fizică prin legile omeneşti, în schimb mi s-a dăruit libertatea sufletească prin taina iubirii şi această libertate sufletească este bunul cel mai de preţ pe care l-aş fi putut câştiga în lumea aceasta plină de deşertăciuni.”

 

Valeriu Gafencu

 

 

În 1948, Valeriu Gafencu este transferat, alături de alţi studenţi, la penitenciarul din Piteşti, unde rămâne până la sfârşitul lui decembrie 1949, fără a trece însă prin „reeducare”.

 

Traian Popescu îşi aminteşte despre perioada petrecută de Gafencu la închisoarea Piteşti, când acesta era deja grav bolnav de TBC:

„Am văzut cum la acest om, pe măsură ce puterile fizice îl părăseau, cele spirituale deveneau tot mai puternice. Devenise un schelet, care abia se mai ridica de pe pat, dar care nu înceta să ne tălmăcească din tâlcurile evanghelice.”

 

Suferind, a fost transferat la Văcăreşti, iar apoi s-a decis trimiterea lui la Penitenciarul Sanatoriu de la Târgu Ocna, unde a şi ajuns în februarie 1950.

Spre deosebire de regimul de exterminare din Piteşti, condiţiile de viaţă de la Târgu Ocna au fost mai blânde la început, iar asistenţa medicală, deşi precară, era asigurată de un medic „cu suflet mare”, Margareta Danielescu, ajutată de deţinuţi medici sau studenţi la Medicină, care îi vegheau pe aceia mai grav bolnavi dintre ei.

 

În mai 1950, grupul „reeducaţilor” soseşte la Târgu Ocna, cu instrucţiuni de a acţiona după tiparul de la Piteşti. Atmosfera creată în jurul lui Valeriu Gafencu joacă însă un rol hotărâtor în oprirea „demascărilor”, deţinuţii revoltându-se în mai 1951, când se încearcă începerea bătăilor.

Fiind pe moarte, Valeriu Gafencu va sta în camera 4 a închisorii de la Târgu Ocna, alături de alţi deţinuţi aflaţi în fază terminală.

 

 

● ● ●

„Era cel mai liniştit şi mai zâmbitor dintre noi, cel care nu rostea nici un cuvânt de nemulţumire. Nedreptăţile şi ura ce se revărsau asupra noastră se topeau în faţa nemăsuratei iubiri ce iradia din el neîncetat.”

Aurelian Guţă

 

 

● ● ●

„În ultimii doi ani el nu s-a mai putut aşeza întins pe pat nici ziua şi nici noaptea, ci şedea rezemat la marginea patului, iar capul îi cădea în piept. [...] Tusea îl epuiza, se congestiona şi adesea scuipa sânge. [...] Rugăciunea lui continua şi în somn şi asta îi dădea pe chip o strălucire bine-plăcută, care se răspândea şi în jur.”

Ioan Ianolide

 

Valeriu Gafencu a primit la un moment dat streptomicină, medicamentul care i-ar fi putut salva viaţa. S-ar părea însă că el ar fi cedat-o pastorului protestant Richard Wurmbrand pentru ca acesta, odată ieşit din puşcărie, să aducă la cunoştinţa celor din Occident tratamentul inuman la care sunt supuşi deţinuţii politici din România, ceea ce Wurmbrand a şi făcut. Martorii povestesc că Valeriu Gafencu ar fi ştiut dinainte data morţii sale, rugând cu două săptămâni înainte un prieten apropiat, pe Nicolae Itul, să se îngrijească de cele necesare înmormăntării şi să facă rost de o cruciuliţă pe care să i-o pună în gură pentru ca, în viitor, dacă va fi descoperit trupul său, să poată fi identificat.

 

Pe 18 februarie 1952, după ce s-a spovedit şi împărtăşit, Valeriu Gafencu a trecut la cele veşnice.

 

 

● ● ●

„Sunt fericit să mor pentru Hristos. Lui îi datorez darul de azi. Totul e o minune. [...] Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit. ”

ultimele cuvinte ale lui Valeriu Gafencu, aşa cum şi le aminteşte prietenul său Ioan Ianolide.

 

 

Valeriu Gafencu a fost numit un sfânt al închisorilor de către Nicolae Steinhardt, în Jurnalul Fericirii.

 

 

Ioan Ianolide

Întoarcerea la Hristos, Bonifaciu, 2012

 

Virgil Maxim

Imn pentru crucea purtată, Babel, 2012

GALERIE FOTO

20

VALERIU GAFENCU

n. 1920 - m. 1952

ALTE POVEȘTI

Str Negru Vodă 30, Pitești, Argeș, România, 110069

0774 651 257

© Copyright 2017. Toate drepturile rezervate