Sergiu Mandinescu

arestat la 20 de ani - 12 ani de închisoare

 

 

Sergiu Mandinesu s-a născut pe 3 iunie 1928 în comuna Basarab din judeţul Bacău. Student în anul I la Facultatea de Litere din Craiova, Mandinescu s-a alăturat organizaţiei anticomuniste Mişcarea Naţională de Rezistenţă condusă de generalul Iancu Carlaonţ şi de Radu Ciuceanu. Într-un act de indisciplină, Mandinescu a încercat să treacă graniţa cu Iugoslavia în septembrie 1948 şi a fost prins. Anchetat, el a fost condamnat în iunie 1949 la 12 ani de închisoare.

 

Transferat la închisoarea Piteşti şi închis la secţia de temniţă grea, Mandinescu a fost supus torturilor de aici în repetate rânduri.

În august 1951 Sergiu Mandinescu a fost trimis la penitenciarul Gherla, iar mai apoi el va fi închis şi la penitenciarele Jilava, Târgu Ocna, Caransebeş şi Aiud. Este eliberat în 1960, însă  trimis în domiciliu obligatoriu la Lăteşti până în 1961.

 

Poeziile lui Sergiu Mandinescu au fost cunoscute prin volume de antologii de versuri sau memorii din închisorile comuniste. A scris versuri inclusiv despre „reeducarea” de la Pitești, iar poeziile sale circulau în închisorile românești. Despre Mandinescu au scris, printre alții, Radu Ciuceanu, bun prieten și coleg de organizație anticomunistă și Cicerone Ionițoiu. Sergiu Mandinescu a murit în 1964, mare parte din opera sa poetică fiind pierdută.

 

 

● ● ●

 

Amin (Reeducare)

 

De-aş avea o pană de înger

Şi cerneală de bezne,

Poate că abia atunci mi-ar fi lesne

Să mă adun din toate risipirile,

Să-mi scriu amintirile

Şi să spun tuturor de ce sânger.

 

Era o noapte jefuită de stele...

La fereastra nădejdii – zăbrele,

La uşa salvării – lăcate,

Iar frunţile noastre palide înnoptaseră toate.

 

Când, deodată, din mijlocul nostru

Izbucni, ca o flacără neagră, ura.

Focul ei a topit într-o clipă

Gând, suflet, aripă –

Toate din tot – şi n-a mai rămas decât zgura.

 

Baroase cumplite zdrobiră tăcerea

În cioburi de răcnete mari cât durerea.

Ţăndări din sufletele noastre au ajuns până la cer.

Martirii ardeau pe ruguri de ger...

 

Atât de cumplite au fost suferinţele,

Atât de năprasnică urgia,

Încât în noaptea aceea unii şi-au pierdut minţile,

Alţii şi-au pierdut veşnicia.

 

Într-un târziu toate sufletele zăceau sfărâmate.

Ah, amintirea asta ca pe o roată mă frânge!

Pe jos erau risipiţi creiţarii de sânge,

Plata atâtor păcate.

 

Dintre cei care au trecut pe acolo, numai morţii trăiesc.

Iată, de pildă, eu – umblu, vorbesc,

Asemenea lui, aşijderea ţie,

Dar viaţa mea nu-i, nu-i, prietene, decât o moarte vie.

 

Ah, Doamne, iată-mă aici, la ceasul comorilor,

Îmbrăţişându-mi lespedea de patimi şi chin.

Aştept îngerul zorilor,

Aştept Învierea,

În numele Tatălui şi-al Fiului, şi-al Sfântului Duh,

Amin!

 

Sergiu Mandinescu

Pitești, decembrie 1949

GALERIE FOTO

20

SERGIU MANDINESCU

n. 1928 - m. 1964

ALTE POVEȘTI

Str Negru Vodă 30, Pitești, Argeș, România, 110069

0774 651 257

© Copyright 2017. Toate drepturile rezervate