n. 1926

PETRU COJOCARU

22

arestat la

de ani

Petru Cojocaru

arestat la 22 de ani - 8 ani de închisoare

 

 

● ● ●

„Sunt un cetăţean al României care n-a făcut istoria, dar a suportat-o...”

 

Născut în Teregova, Caraș-Severin, Petru Cojocaru s-a implicat în Frăţiile de Cruce încă din liceu, rămânând apropiat de Mişcarea Legionară şi după intrarea la Facultatea de Mine şi Metalurgie din Timişoara. Cu câteva luni înainte de arestare, în februarie 1948, a fost numit şeful regionalei Frăţiilor de Cruce pe întreg Banatul.

 

Arestat la 6 noiembrie 1948, Cojocaru a fost torturat şi anchetat timp de un an, vreme în care i s-a cerut să dea informaţii referitoare la grupul de rezistenţă din zona sa natală. Este condamnat la 12 ani de muncă silnică, pedeapsă redusă la 10 ani după recurs. A fost transferat alături de lotul său la Piteşti şi plasat la camera 4-spital, unde a fost torturat  şi bătut atât de deţinuţii agresori, cât şi de directorul închisorii, Alexandru Dumitrescu.

 

„Eram bătuţi, privaţi de somn, puşi să ne facem nevoile în gamele şi apoi să mâncăm din ele”

„Respectul de sine era cel mai vulnerabil. Eram conştienţi de decăderea noastră, dar nu i-am duşmănit niciodată pe agresorii noştri, i-am considerat victime, aşa cum eram şi noi”. „Au urmărit să ne desfiinţeze, doar că sufletul omenesc are această uimitoare capacitate de a se redresa.”

 

Faptul că Petru Cojocaru fusese liderul FDC Banat l-a făcut pe Ţurcanu să îl folosească drept instrument de testare a loialităţii noilor agresori, care au fost obligaţi să îl lovească pentru a dovedi că s-au rupt de trecutul „legionar”. În urma torturilor şi umilinţelor a cedat psihic, ajungând să fie folosit ca informator pe lângă grupul  viitoarelor victime ale torturilor de Sfântul Nicolae. Dar, tocmai când trebuia să devină la rândul său agresor, a fost transferat. Mai apoi, deşi  comitetele de „reeducaţi” din Gherla i-au solicitat să obţină informaţii, nu a mai intrat în colimatorul torturilor, fiind scos la muncă.

În 1954, într-o discuţie cu şeful Securităţii din Timişoara, acesta i-a spus că, în definitiv, scopul primordial al regimului a fost compromiterea morală a deţinuţilor politici:

 

„ Să fiţi aşa, un fel de oameni ai nimănui, să nu vă găsiţi locul.”

 

Eliberat înainte de termen, în 1956, a lucrat multă vreme ca muncitor necalificat. A insistat însă să termine facultatea, ceea ce s-a şi întâmplat în 1972. Odată cu eliberarea, Petru Cojocaru şi-a regăsit şi echilibrul sufletesc, cu ajutorul familiei şi, aşa cum mărturiseşte, al credinţei.

 

„M-am recăsătorit şi am avut două fete, dar n-am vorbit niciodată fetelor şi nici soţiei despre toată perioada aceasta.(...) Pentru revenirea fizică a fost mai simplu. Am muncit, vrând-nevrând corpul se reglează. De mâncat, am mâncat moderat, ca şi astăzi. (...) Revenirea sufletească? Revenirea sufletească a fost mai dificilă. În ce sens? Nu-mi puteam ierta mie ceea ce s-a-ntâmplat acolo. Mă consideram oarecum şi eu vinovat.(...)

 

Am socotit că Dumnezeu ne-a lăsat în propriul nostru suc, în propria noastră zeamă. Am încetat să mă rog în închisoare. După ce am ieşit, am început să mă rog. Nu L-am învinovăţit niciodată pe Dumnezeu pentru asta, erau păcatele mele, nu vina Lui. M-am întors la Biserică apoi şi din motive intelectuale. Credinţa, pentru mine, nu a fost o joacă, n-a fost doar sentimentul de supunere, ci şi o decizie motivată raţional. Credinţa fără motivare nu mi se pare reală.(...)

 

Creştinismul nu e o pastilă pe care o iei şi ţi s-a dus suferinţa. A fi creştin înseamnă enorm. A-i iubi şi pe cei care nu îţi plac e un efort, un act de eroism. Trebuie să crezi în Dumnezeu... materia e doar necesară, nu dominantă.”

 

Cosmin Budeancă

Experiențe carcerale în România Comunistă, Polirom, 2009

GALERIE FOTO

22

PETRU COJOCARU

n. 1926

ALTE POVEȘTI

Str Negru Vodă 30, Pitești, Argeș, România, 110069

0774 651 257

© Copyright 2017. Toate drepturile rezervate