Gheorghe Stănică

arestat la 27 de ani - 5 ani de închisoare

 

 

● ● ●

Născut în Giurgiu pe 23 aprilie 1922, se alătură Frăţiilor de Cruce din clasa a VI-a de liceu. In 1943 intră la Facultatea de Construcţii din Bucureşti, unde ia contact cu grupul de legionari, însă afişează un comportament reţinut, deoarece din punct de vedere ideologic era ferm împotriva utilizării violenţei. Începând cu anul III de studii, este urmărit de autorităţi pentru activitate legionară şi se vede nevoit să se ascundă pe la rude şi prieteni.

 

Este arestat în august 1949, iar ancheta durează până în februarie 1950, timp în care a fost închis la Ministerul de Interne, la Penitenciarele Rahova şi Jilava. În final, Gheorghe Stanică a fost condamnat la 4 ani de închisoare corecţională pentru activitate legionară, ca şef de lot.  Ajunge la Penitenciarul Piteşti în iarna anului 1950, şi este ţinut în regim de izolare timp de o lună de zile, iar apoi mutat în camera 4-spital, unde se afla la vremea aceea şi Eugen Ţurcanu. După zece zile în care unii dintre colegii săi de celulă au strâns informaţii despre noii-veniţi, s-au declanşat bătăile, iniţial aplicate întregului grup, iar apoi la nivel individual.

 

Gheorghe Stănică a fost bătut în mod crunt de Ţurcanu însuşi şi a fost martor la demascări.

„Întâi şi-ntâi nu mi-a venit sa cred ce mi-au văzut ochii. Cum au putut să facă nişte copii aşa ceva. [...] Nu ştiai ce să mai crezi. Totul se prăbuşea, ca un joc din ăla de cărţi. [...]  Eu am avut un noroc mare. Mare de tot. Am crezut neţărmuit în Dumnezeu. Neţărmuit!”

 

„Mi-aduc aminte că la 4-spital, de la uşa de intrare spre dreapta, unde stăteau bătăuşii, torţionarii, şi spre stânga unde erau ferestrele, se vedea crucea unei biserici. Crucea unei biserici... crucea aia a fost pentru mine un balsam, a fost – cum să spun eu? – un plasture, o bandajare a rănilor. [...] mă uitam pe furiş. Crucea aia pentru mine a reprezentat un adevăr. ... Sunt multe enigme ale vieţii cât trăieşti, da’ nu le rezolvă decât un singur lucru: credinţa. Credinţa şi lipsa violenţei.”

 

Supus torturilor în demascări, Gheorghe Stănică îşi aminteşte: „Domne, când intrai în bătăile astea, erai altul, nu mai puteai să raţionezi.”

„N-am putut să spun niciun neadevăr, n-am adus pe nimeni după mine.[...] M-am abţinut şi n-am spus. Şi n-am făcut rău. Vreau să spun că orice suferinţă îndurată în viaţă pentru a face bine se-ntoarce şi te ajută în viaţă. Îţi dă o mână de ajutor în ce momente grele poţi fi uneori. ”

Transferat mai apoi la Canal, trece prin Peninsula, Poarta Albă şi Coasta Galeş. Mulţumită cunoştinţelor sale în materie de construcţii, reuşeşte să se facă remarcat în detenţie şi astfel le poate trimite bani părinţilor săi, care fuseseră deportaţi. Este eliberat la 27 mai 1954, după ce  executat 12 luni de internare administrativă peste pedeapsa primită.

 

După eliberare lucrează în domeniul construcţiilor, la diverse întreprinderi, printre care și Trustul de Construcții Industriale Argeș, care din 1977 avea sediul în clădirea fostei închisori de la Pitești. Hotărât să îşi termine studiile, reuşeşte să fie acceptat din nou la facultate în 1964, obţinând diploma de stat abia la vârsta de 44 de ani. „Am învăţat ca un furibund, ca un nebun, dormeam patru ore pe noapte”.

 

Securitatea a încercat timp de mai mulţi ani să îl racoleze ca informator, fără succes însă. Gheorghe Stănică s-a căsătorit în 1955 şi a avut doi copii. Moare în Vinerea Mare a Paștelui din 2012, pe 13 aprilie.

 

Alin Mureșan

 

 

 

● ● ●

„Nu regret nimic! Nici chiar 4-spital nu-l regret. [...] cel mai mare lucru, după mine, în viaţă, e să ştii să ierţi. Să ştii să ierţi... Şi al doilea e să te încrezi în aproapele tău. Fără astea două lucruri nu va ieşi nimic...”

 

Cosmin Budeancă

Experiențe carcerale în România comunistă IV, Polirom, 2010

 

GALERIE FOTO

27

GHEORGHE STĂNICĂ

n. 1922 - m. 2012

ALTE POVEȘTI

Str Negru Vodă 30, Pitești, Argeș, România, 110069

0774 651 257

© Copyright 2017. Toate drepturile rezervate