arestat la

de ani

Gheorghe Plop

arestat la 18 ani, rearestat la 24 de ani - 14 ani de închisoare

 

 

● ● ●

Gheorghe Plop s-a născut la 1 august 1924 la Huși, într-o familie de muncitori. În timpul liceului s-a apropiat de Mișcarea Legionară, fiind implicat din 1937 în activitatea Frățiilor de Cruce. După război, a urmat cursurile Academiei Comerciale din București și, în paralel, a luat parte la reorganizarea grupurilor studențești ale Mișcării Legionare.

 

A fost arestat prima dată pe 9 ianuarie 1942. Procesul i-a adus inițial o condamnare la moarte. Pedeapsa i-a fost însă comutată în muncă silnică pe viață și o execută în mai multe centre de detenție din țară. Din vara anului 1942 și până în 1944, Gheorghe Plop este încarcerat la Închisoarea Pitești. Într-un interviu din toamna anului 2014, acesta își amintește cum lotul său a trebuit sa lucreze la finisajele interioare de la etajul I al clădirii, înainte de a fi “găzduit” în aceasta. În iunie 1944, este eliberat de la închisoarea din Alba Iulia.

 

A fost unul dintre sutele de tineri cu simpatii legionare care au fost arestați pe 15 mai 1948. A fost judecat și condamnat la 8 ani de temniță grea, pedeapsă pe care a executat-o în închisorile Jilava, Pitești, Gherla, Colonia Peninsula Valea Neagră și Canal. Fiind student, a ajuns la penitenciarul din Pitești, unde a trecut prin torturile din camera 4-spital și a fost martor la sinuciderea lui Gheorghe Vătășoiu.

 

Despre regimul de la Pitești, la sosirea sa, Plop mărturisește într-un interviu:

 “În ‘49, toamna, deja au început regimul sever. Dacă până atunci ne mai dăduseră niște broșuri din astea, eu mai primisem chiar de acasa una (n.a. aceste broșuri și cărți foloseau elevilor la studiu în detenția de la începutul anilor ‘40, în perspectiva continuării școlarizării), cum au venit cei de la Suceava, cum totul s-a strâns. S-au strâns toate broșurile, toate cărțile, nu mai aveai voie să te uiți la geam, mâncarea nu mai vorbesc. Mâncarea erau niște gogonele cu…, n-o să mă credeți, veți spune că exagerez, dar erau copite, nu erau carne. Nu mai aveam voie să vorbim, să primim pachete.”

 

“La camera 4 - spital, erau studenți aduși de la București, nu am înțeles de la început ce e cu ei, știam că sunt acolo, atât. De Crăciun, am auzit scandal, bătăi, strigături, a venit directorul acolo cu milițienii. Așa a început reeducarea. Deci la Crăciunul lui 1949. Unii spun că a început de Sfântul Nicolae. ”

 

“E un șoc puternic. Te întâlnești cu un prieten și el începe să te ia la bătaie fără să spui nimic. E ceva frustrant, ceva care te dezechilibrează.”

 

Este descrierea începutului reeducării pe care o face Gheorghe Plop în 2014, într-un interviu pe care îl dă chiar la Închisoarea Pitești, în timpul desfășurării Școlii de Vară Fenomenul Pitești.

 

Gheorghe Plop descrie propria experiență a acțiunii violente:

“Pe 15 ianuarie 1950, îi evacuează pe cei din camera 4 spital, și ne-au bagat pe noi, cei din camerele 2 și 3, plus un lot care venise atunci de la alte închisori. În cameră intră Țurcanu și ne întreabă: - Bandiților, care vreți să vă reeducați?

Ia treceți pe prici, acolo (era un prici de lemn). Țurcanu ne-a luat și ne-a pus pe priciurile acelea, fără să ne mișcăm și să ne gândim la reeducare.”

 

Deținuții, însă, nu erau dispuși să dezvăluie prea multe informații și nici să adopte convingerile comuniste, astfel că discuțiile se mutau din planul verbal în cel al violenței fizice.  “Ia veniți încoace să îi punem pe bandiți la ordine. Și au venit acoliții lui și a fost o bătaie neorganizată. În urma <<discuțiilor>> am rămas cu o arcadă spartă. - De ce mă bați domnule? - Pentru că ești bandit.”

 

Demascările reprezentau etapa din “reeducare” în care se urmărea obținerea de informații și compromiterea morală a deținuților. Gheorghe Plop își amintește cum demascările se făceau în mijlocul camerei, iar rezistența la demascări se răsplătea tot cu bătăi.

“Ne bateau ca să ne convingă. Să ne convingă, în primul rând să renunțăm la credință. În seria în care am fost eu, nu au fost comportamente jignitoare la adresa religiei, dar au fost serii după mine în care au fost batjocoriți și Maica Domnului și Sfinții și Sfinții Apostoli…”

 

Eliberat din închisoare la 12 mai 1956, a fost considerat drept element dușmănos, motiv pentru care a primit domiciliu obligatoriu. În noua localitate, s-a angajat într-o funcție de contabil, beneficiind de cunoștințele dobândite în anii de studenție. Odată cu reintensificarea represiunii de la sfârșitul anilor `50, Gheorghe Plop a fost arestat din nou la 12 septembrie 1958. Neavând probe pentru o condamnare în instanță, Securitatea a dispus internarea sa administrativă pentru 48 de luni. Noua condamnare a fost executată în lagărele de muncă de la Culmea și Periprava, de unde a fost pus în libertate la 12 septembrie 1962.

 

După detenția politică, Gheorghe Plop și-a refăcut viața: și-a găsit o nouă slujbă și și-a întemeiat o familie. Amintirea torturilor din anii de închisoare l-a urmărit pentru mult timp, motiv pentru care timp de aproape treizeci de ani soția sa nu a știut aproape nimic despre suferințele îndurate de soțul său în temnițele comuniste.

 

Interviu cu Gheorghe Plop, The Epoch Times România, 2015

Interviu cu Gheorghe Plop, Radio România Cultural, Marina Dumitrescu, 2015

Maria Axinte, Au vrut să ne facă să nu mai ținem la țară…, Ziarul lumina, 2017

GALERIE FOTO

18

GHEORGHE PLOP

n. 1924 - m. 2017

ALTE POVEȘTI

Str Negru Vodă 30, Pitești, Argeș, România, 110069

0774 651 257

© Copyright 2017. Toate drepturile rezervate