Alexandru „Şura” Bogdanovici

arestat la 19 ani, rearestat la 24 de ani - 5 ani de închisoare

 

 

● ● ●

Unul dintre cele mai tragice destine ale „reeducării” din Piteşti, Bogdanovici a murit la închisoarea Pitești după săptămâni de schingiuiri continue, într-o stare îngrozitoare, călcat în picioare, fără apă, incapabil să îşi mai controleze sfincterele şi suferind halucinaţii.

 

Ca elev, Şura Bogdanovici a fost recrutat în adolescenţă în Mănunchiul de prieteni al Mişcării Legionare iar mai apoi, între 1941 şi 1943, a fost implicat în acţiuni de spionaj pe teritoriul Basarabiei pentru Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române. A fost arestat şi închis în mod repetat pentru activitate legionară în 1943 şi 1944. Evadează, dar este încă o dată arestat şi condamnat la 3 ani de închisoare, fiind eliberat abia în martie 1947.

Nici acum nu renunţă la activitatea legionară şi, înscris la Facultatea de Drept din Iaşi, este numit şeful grupului „Universitatea” din Centrul Studenţesc Legionar Iaşi, în vreme ce tatăl său fusese numit de comunişti prefect de Botoşani.

 

Este arestat în mai 1948, o perioadă marcată de o serie de arestări printre opozanții regimului comunist, şi condamnat la 18 ani de muncă silnică.

În toamna lui 1948, în vreme ce era închis la Suceava, Bogdanovici începe sa vorbească despre „reeducare”, dar nu în sensul ei violent, de mai târziu, ci sub forma unei deziceri formale de crezul legionar şi înlocuirea acestuia cu idealurile comuniste. Deşi originile acestei idei rămân până astăzi necunoscute, intenţiile lui Bogdanovici erau pragmatice, el vizând eliberarea înainte de termen şi îmbunătăţirea tratamentului deţinuţilor, în condiţiile în care mulţi dintre cei care se opuseseră regimului ajunseseră deja după gratii.

 

Reeducarea în viziunea lui Bogdanovici includea intonarea cântecelor comuniste de propagandă şi discutarea literaturii marxiste, însă majoritatea deţinuţilor s-au opus acestei iniţiative, luând-o în derâdere. Treptat, ceea ce trebuia să fie doar o trecere aparentă de partea regimului a căpătat din ce în ce mai mult contur în realitate, Bogdanovici devenind informator al Securităţii în penitenciar. Cu toate acestea, se pare că el ar fi căutat să controleze exact ce informaţii ajung la ofiţeri, pentru a nu divulga nimic important. Atitudinea lui a atras atât atenţia rivalilor la favorurile conducerii, printre care şi Eugen Ţurcanu, dar şi a Securităţii, care nu avea încredere în el.

 

Este transferat la Piteşti în noiembrie 1949, unde eşuează să câștige încrederea directorului Dumitrescu. Mutat în camera 4-spital, Popa Ţanu încearcă să îl avertizeze asupra demascărilor ce vor urma, însă Bogdanovici îi ignoră sfatul. Tipic pentru procesul demascărilor, primii care l-au lovit au fost tocmai prietenii lui, Alexandru Popa şi Mihai Livinschi, însă Ţurcanu, nemulţumit de blândeţea loviturilor îl va bate cu cruzime, „ca să vedeţi cum se bate”. Este mutat apoi în camera 3-biserică şi, până la moartea sa, va fi torturat fără încetare, din 30 decembrie 1949 până în mai 1950.

 

Cu toate acestea, dându-şi seama că sfârşitul este inevitabil, a găsit puterea să îl înfrunte pe Ţurcanu, spunându-i că:

„Deşi nu văd cu ce drept unul sau altul dintre noi şi-ar asuma răspunderea de a pedepsi pe ceilalţi colegi de cameră pentru activitatea lor de afară, văd că şi tu ai ajuns la concluzia că o reală reeducare nu este posibilă fără a studia cât de cât pe Marx, pe Engels, pe Lenin.” Reacţia lui Ţurcanu a fost furibundă, şi, împreună cu alţi deţinuţi l-au călcat în picioare, oprindu-se doar când Bogdanovici trebuia reanimat.

Ţurcanu: „Vrei să mori, Şura? N-avea grijă că n-ai să scapi. Iar martir n-ai să devii niciodată, bandit ce eşti!”

 

Spre final, „diareea lui se permanentizase, [...] scaunele erau foarte frecvente şi conţineau resturi alimentare nedigerate, deseori erau şi sanghiolente. În această situaţie Puşcaşu Vasile l-a oprit să bea apă şi-l forţa să consume mâncarea. [...] Bogdanovici cădea deseori şi ziua, dar întotdeauna noaptea, într-un somn întrerupt, intermitent, letargic, în care scotea un fel de sforăituri şi horcăieli sonore şi stranii. Ori de câte ori Puşcaşu auzea acest zgomot îl trezea pe Bogdanovici, ziua sau noaptea, îl înjura, îl bruftuia, uneori îl călca pe picioare.” Întâlnindu-se cu Dumitru Bordeianu pe scări, Bogdanovici, muribund, i-ar fi spus: „Frate, aşa se plătesc greşelile!” „Deşi nu se mai putea apăra deloc şi nu mai schiţa nici un gest, Ţurcanu îl lovea în continuare ca pe un sac de box.”

 

Alexandru Bogdanovici moare, la 15 aprilie 1950. După scoaterea cadavrului din camera, Ţurcanu ar fi spus: „Aşa vor pieri toţi oportuniştii care îşi închipuie că pot înşela bunăvoinţa regimului!”

 

 

Dumitru Bordeianu

Mărturisiri din mlaştina disperării, Scara, 2014

 

Alin Mureșan

GALERIE FOTO

19

ALEXANDRU BOGDANOVICI

n. 1924 - M. 1950

ALTE POVEȘTI

Str Negru Vodă 30, Pitești, Argeș, România, 110069

0774 651 257

© Copyright 2017. Toate drepturile rezervate