PROPAGANDĂ ŞI DISIDENŢĂ

 

În anii `80, propaganda regimului Ceaușescu susținea că în România socialistă nu existau persoane închise sau persecutate pe criterii politice. Cu toate că teama și neîncrederea afectau societatea românească, au existat oameni care au avut curajul să se ridice împotriva regimului comunist. Protestul lor arăta falimentul ideologiei și al sistemului, astfel că represiunea a fost deosebit de dură.

 

Securitatea intercepta scrisorile trimise de cetățeni, iar atunci când erau găsite informații „relevante”, acestea erau fie reținute, fie fotocopiate. Mai jos, câteva extrase, care redau starea de spirit a populației:

 

Scrisoarea unui om din Iaşi, reținută de Securitate (1976):

„cuvintele sunt oarecum frumoase,dar la noi nu ajung decât cuvintele, căci în practică nimic. Acolo se spune că raiul va coborî pe pământ, în realitate nu găseşti o bucățică de carne. Îți pierzi tot timpul liber numai să găseşti ceva de mâncare, aşa că educația care vor ei să ne-o dea nu corespunde nevoilor, căci ei cer ca fiecare să fie conştient, dar nu ține cont că conştiința trece prin burtă?”

HARTA

28

PROPAGANDĂ ŞI DISIDENŢĂ

NIVEL 0

GALERIE FOTO

28

PROPAGANDĂ ŞI DISIDENŢĂ

NIVEL 0

MULTIMEDIA

28

PROPAGANDĂ ŞI DISIDENŢĂ

NIVEL 0

Str Negru Vodă 30, Pitești, Argeș, România, 110069

0774 651 257

© Copyright 2017. Toate drepturile rezervate